Fanii Fiorentinei sunt încă buimaci după înfrângerea suferită joi seară în fața unui Ajax modest ca exprimare tehnică, dar foarte generos la efort și bine așezat tactic.
N-a funcționat tandemul Mutu-Gilardino și dintr-o dată Fiorentina a arătat ca o echipă oarecare, nicidecum cu pretenții de a supune Europa. Semnale de alarmă existaseră și în ultimele meciuri de campionat, dar cei doi au salvat situații ca și compromise. Acum, Adrian a oferit doar două pase de vis, lui Montolivo și Gilardino, dar ambii s-au încurcat inexplicabil. „A făcut multe, a marcat chiar și un gol, anulat pentru ofsaid, dar nu a semănat deloc cu Mutu pe care îl știam. Nu a mai reușit lucrurile imposibile de la Genoa“, a scris Gazzetta dello Sport.
Cel mai frapant este că în tabăra viola nu există nicio îngrijorare, ci un optimism greu de tradus după un 0-1 acasă: „Ne refacem la Amsterdam” (Gilardino), „În Olanda vom repeta acel 2-0 de anul trecut cu Eindhoven” (Montolivo), „Sunt puțin nemulțumit, dar ne vom califica în retur” (Prandelli). Nimeni nu enunță măcar ipoteza că, pierzând acasă, adversarul are acum prima șansă la calificare. S-au dus 80 de milioane de euro! Eșecul violeților a avut și altfel de repercusiuni, dincolo de evenimentele de pe gazon. Foarte multă lume, înșelată de parcursul slab al olandezilor în competiția internă și de locul patru al italienilor în Serie A, și-a mizat speranțele pe ceea ce părea logic, adică victoria Fiorentinei. Nu mai puțin de 80 de milioane de euro s-au pariat doar în Europa, dar cifra este mult mai mare tinând cont că nu există informații despre cât s-a mizat în Asia, epicentrul marilor afaceri din culise ale book-makerilor.
5,5 este nota primită de Mutu în toate publicațiile din Italia, după meciul cu Ajax
ITALIA – 3 milioane $ pentru Beckham!
Președintele lui LA Galaxy a catalogat oferta de trei milioane de dolari a lui Milan pentru Beckham drept ridicolă: „Ne-au făcut această ofertă acum două săptămâni. Am refuzat într-o secundă! Milan nu ne-a mai contactat de atunci, în schimb au vorbit cu MLS și cu reprezentanții lui Beckham. Uită că noi suntem cei cu care trebuie să negocieze”, a spus Tim Leiweke. ANGLIA – Cristiano Ronaldo, dat în judecată!
Conducerea aeroportului din Manchester îl va da în judecată pe Ronaldo (foto), după ce acesta a refuzat să plătească 22.000 de euro, reprezentând valoarea pagubelor produse când portughezul și-a distrus Ferrari-ul în tunelul aeroportului. Cristiano nu se consideră vinovat pentru producerea accidentului și nu va plăti suma pretinsă, deși el câștigă acești bani în mai puțin de o zi. ITALIA – Berlusconi se ia de Ancelotti
Premierul Silvio Berlusconi l-a desființat pe Ancelotti după egalul cu Bremen din Cupa UEFA. „O echipă ca Milan, care are atâtea valori individuale, nu are voie să încheie un meci ca acela la egalitate. La echipă este lipsă de organizare, antrenorul ar trebui să facă mai multe. Când conduci cu 1-0, trebuie să câștigi. Ancelotti nu a gândit bine meciul”, a spus boss-ul de la Milan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER